Cred că fiecare dintre noi s-a aflat măcar o dată în viaţă în situaţia de a spune: “Gata! M-am săturat! Aşa nu se mai poate! Vreau altceva!”, iar când se referea la “altceva”, nu avea în vedere neaparat o alta casă, un alt loc de muncă sau o altă maşină…ci, mai mult o altă stare interioară, pentru că cea pe care o avea îl nemulţumea, sau poate chiar îl invalida pe moment.
Poate că ne-am dorit la un moment dat să atingem un anumit obiectiv, dar pe parcurs ne-am pierdut energia, sau automotivaţia, pentru că ni s-a părut a fi prea greu, s-au modificat condiţiile exterioare, au apărut unele elemente neprevăzute sau n-am ştiut cum să procedăm, nu vedeam alternative, sau aveam tendinţa să recădem în modelele cunoscute pentru simplul fapt că erau „la îndemâna” noastră şi nu presupuneau un efort de voinţă, conştientizare şi concentrare.
Sau poate unii dintre noi şi-au dorit ceva care intra în contradicţie cu dorinţele/nevoile altei persoane, iar acest lucru ne-a adus în postura de a renunţa la ceea ce voiam doar pentru că nu am ştiut să ne negociem nevoile sau nu am reuşit să ne schimbăm paradigma pentru a vedea lucrurile dintr-un alt punct de vedere.
Ori, poate că am depus foarte mult efort pentru a realiza ceva şi în momentul în care am finalizat am descoperit că el de fapt nu ne aducea satisfacţia pe care speram să o obţinem din simplul motiv că nu corespundea unei nevoi reale.
Cum am procedat? Fie am stat de vorbă cu un prieten apropiat, fie cu un părinte, sau o altă persoană cu autoritate din viaţa noastră, fie, cei mai curajoşi, au apelat la serviciile unui psiholog/psihoterapeut.
Un demers psihoterapeutic nu este necesar doar atunci când ne aflăm într-un moment de răscruce al vieţii noastre: un deces, un divorţ, un şomaj etc. El poate să apară şi ca răspuns la o nevoie, atunci când dorim o schimbare: aceea de a ne îmbunătăţi anumite calităţi, de a ne dezvolta, de a ne simţi mai bine cu noi în noi, sau de a încerca să obţinem performanţe în anumite domenii ale vieţii noastre.
Daca vom privi mai cu atentie, vom observa ca majoritatea situatiilor de criza sunt oportunitati fie de a avansa, fie de a ramane blocați. De fapt, majoritatea schimbarilor din viata noastră au loc fie din inspiratie, fie din disperare. Pentru orice ne apare nou în cale este bine să-i găsim o insemnatate şi să o transformăm in ceva de valoare.
Este de dorit într-un astfel de moment să ne stabilim obiective clare, reale, automotivante, să conştientizăm care sunt nevoile noastre, să stabilim dacă ele sunt în concordanţă cu sistemul nostru de valori, dacă reprezintă ceea ce ne dorim cu adevarat, sa aflăm cum putem face faţă schimbărilor ce pot interveni pe parcus, să găsim solutii care sa ţină cont de conjunctură şi de celelalte persoane implicate, sa identificăm care sunt resursele noastre interioare şi de ce resurse exterioare avem nevoie şi să stabilim etapele pe care le avem de parcurs până la atingerea obiectivelor.
Vizita la cabinetul de psihoterapie te va ajuta să găsești cea mai scurtă și mai facilă cale pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Tot psihoterapeutul este cel care cunoaște modul prin care se poate consolida acest proces pentru ca schimbarea să fie durabilă.
Articole asemanatoare
07/10/2024
Provocările adolescenței la fete
02/10/2024
Hai să ne distrăm împreună!
05/09/2024
Back to school!
11/03/2024
Criza de furie (tantrum) la copii
27/02/2024
Sfaturi pentru părinți cu copii cu ADHD
05/12/2023
Activități pentru copiii cu ADHD
25/08/2023