Pentru suferinzii in faza terminala este foarte important sa aiba pe cineva alaturi si nu pe oricine, ci o persoana care sa inteleaga prin ce trec ei.
Oricat de bun ar fi tratamentul pentru boala lor, este important sa aiba si un suport care sa le rezolve consecintele in planul psihic al bolii somatice. Lucrul acesta se poate face cu ajutorul psihoterapiilor de suport. De exemplu, o persoana care sufera de cancer are in mod neaparat nevoie de suportul unui psihoterapeut alaturi de care sa-si stabileasca niste obiective si sa-si calibreze obiectivele in planul comportamental, in functie de limitele existentiale si fizice pe care boala le impune.
Terapiile de suport implica diferite metode terapeutice. Important este ca psihoterapeutul sa gaseasca, in functie de client, ceea ce ii este folositor pentru situatia cu care acesta se confrunta. Daca o persoana este bolnava de cancer, in faza terminala cu putine sanse de remisie, scopul terapeutic se va axa foarte mult catre acceptare si atunci terapeutul nu-si poate propune rezolvarea situatiei, ci acceptarea trecerii dincolo.
Psihoterapeutul nu trebuie sa-si fixeze obiective in functie de regulile lui morale si spirituale, ci trebuie sa vada ce-si doreste persoana/clientul pentru ca ea poate sa creada intr-o Divinitate, caz in care terapia de suport se va indrepta catre crearea unui suport spiritual de acceptare sau poate sa fie atee si atunci terapia se construieste pe alte reguli de viata.
Se numeste „terapie de suport” pentru ca ofera ajutor, ofera o “carja” de care persoana se sprijina pentru a avea puterea de a se deplasa pentru urmatoarea perioada. In fazele terminale conteaza foarte mult acceptarea faptului ca suntem muritori si ca suntem fiinte limitate intr-un univers care are regulile lui.
