30/09/2021
NOU: GRUPURI DE SOCIALIZARE PENTRU COPII SI ADOLESCENTI: Zilnic de Luni pana Vineri in intervalul orar: 10:00-12:00
Grupuri de socializare pentru copii pe categorii de varsta si nivel de achizitii (tipici si…
Sunt Petruta Toiu-Ruiu psiholog și psihoterapeut, cu o experiență profesională în care am însoțit pe drumul dezvoltării și optimizării personale copii, tineri, adulți, familii și cupluri. În cursa transfomărilor de sine, a deblocării și armonizării personale plec de la premisa că fiecare om are un impuls natural spre bunastare, spre sănătate fizică și psihică și că trebuie doar sa-și deblocheze și acceseze resursele personale pentru a da un nou sens experienței traite.
M-am implicat activ în activități de formare și cercetare, atât în cadrul programului de formare în ”Psihoterapie experiențială și a unificării centrată pe adult- copil -cuplu -familie” cât și în cadrul programelor de master ,,Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și a familiei” și ”Psihologia educației” precum și în cadrul cursurilor de formare, dar și în cadrul studiilor doctorale, dezvoltându-mi astfel o serie de competențe în domeniul psihologiei și psihoterapiei.
Am urmat facultatea de psihologie in urma cu 20 de ani, simtind ca aceasta este menirea mea in viata.
Lucrez cu oamenii de peste 16 ani, chiar de la terminarea facultatii, initial in domeniul resurselor umane, iar ulterior, urmandu-mi pasiunea de a interactiona si de a lucra pentru oameni din ipostaza de psiholog si psihoterapeut.
M-am reintors la prima mea dragoste, psihologia, dupa anii in care am avut ocazia sa cunosc, sa ascult, sa interactionez cu oameni din diverse domenii, cu interese diferite, cu istorii de viata diferite.
Si am inteles ceva: ca oamenii, indiferent de studii, de pozitia sociala, de varsta, au aceleasi nevoi emotionale: de siguranta, de validare si acceptare, de apreciere si nu in ultimul rand, de iubire.
Aceste nevoi umane nu sunt doar simple dorinte, ele sunt nevoi profunde care exista in fiecare dintre noi si care servesc ca baza pentru fiecare alegere pe care o facem in viata.
Este momentul sa invatam ca ne putem schimba viata, schimbandu-ne pe noi si nu pe ceilalti.
Iar rolul meu, cu permisiunea voastra, este de a va fi alaturi in aceasta calatorie de descoperire a voastra, de vindecare, de acceptare, de creare a unei vieti echilibrate si implinite.
In viata nu le poti oferi altora, in mod autentic, ceea ce tu nu contii deja.
Si tineti minte: resursele sunt in voi, este nevoie doar sa le descoperiti!
Sedintele pot fi sustinute si pe Skype.
Un anumit moment e potrivit pentru a pasii inspre psihoterapie?
Poate cand cuvintele rostite nu mai cuprind niciun sens pentru tine… Sau cand ai de spus multe despre situatii in care parca nu mai e nimic de spus… Sau cand ramai mut de durere… Sau cand tot incerci si tot incerci si nimic nu se schimba… Cand problemele parca sunt peste tot, chiar si peste solutii…
Poate momentul acesta este ACUM si AICI! De ce ar fi acesta momentul? Poate pentru ca este singurul pe care il avem. Ceea ce a fost ne-a adus AICI, iar ce va urma incepe ACUM!
Psiholog clinician, cu o experienta in terapia ABA si logopedie in terapia copiilor cu deficiente pe ariile dezvoltarii normale (exemple: TSA, autism, ADHD, sindromul Down, etc.)
Am urmat stagii de practica la Spitalul Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia si la Penitenciarul Bucuresti Jilava. Acolo am stat de vorba cu persoane cu diferite probleme intr-un mediu controlat si am invatat cele mai bune abordari de la psihologi cu o experienta profesionala.
Am invatat cum se face anamneza unei persoane si am putut lua interviu persoanelor respective avand mereu un psiholog, respectiv psihiatru care ma indruma mereu.
Sunt o persoana foarte ambitioasa, energica si vesela si vreau sa acord sprijin persoanelor care au nevoie de putin mai multa atentie in viata lor si nu are cine sa le ofere suportul emotional de care au nevoie.
LICENTIATA IN:
ABSOLVENTA A MASTERULUI:
MASTERANDA IN CADRUL PROGRAMULUI:
CERTIFICARI ADITIONALE:
Email – cdspsy9@gmail.com
Telefon – 0732008636
Maria este titular cu drept de libera practica codul personal de indentidicare fiind 24076.
Ma numesc Florentina Hofft, sunt psiholog clinician si sunt aici pentru tine, pentru a te asculta, a te incuraja sa te conectezi la resursele tale interioare ce te vor ajuta sa dai un sens intamplarilor si evenimentelor din viata ta, ce uneori par haotice, incalcite si greu de parcurs.
Ma puteti gasi cu acreditarile obtinute la COPSI in RUP – partea I, editat de Colegiul Psihologilor din Romania, cod personal 04626, avand atestate de libera practica in:
https://www.alegericpr.ro/index.php/registre
Abilitata pe o perioada de 5 ani de catre Ministerul de justitie in temeiul art. 20, al. 5 si 6 din legea nr. 253/2013 pentru derularea “Programului pentru dezvoltare abilitati sociale si comportamentale adulti in data de 03.12.2019.
Ma puteti gasi pe site-ul Ministerului de Justitie: http://www.just.ro/ la LINKURI UTILE in BAZA INSTITUTIILOR COMUNITARE din Bucuresti.
Psihoterapeut principal de familie si cuplu si psiholog organizational specialist, cu peste 15 ani experienta in Psihoterapie si in Managementul Resurselor Umane(psihologie organizationala) va astept cu cu drag sa rezolvam impreuna orice problema sau impas pe care le aveti in prezent atat pe plan personal cat si profesional. Experienta de antreprenoriat la clinica noastra specializata pe evaluare si tratament copii CES de 5 ani. Marile realizari in viata le putem face prin flexibilizare si cu o atutudine deschisa catre nou. Aceste realizari ne conduc automat pe o treapta de evolutie superioara. Crestem, evoluam si ne dezvoltam intr-un ritm ametitor, chiar si pentru noi, pentru a ne adapta corect la etapele prin care trecem avem nevoie sa accesam resurse importante pe care le-am ascuns in subconstient sau pe care le-am anesteziat in timp. Nu cunosc problemele sau dificultatile cu care te confrunti dar cred in puterea si resusele personale pe care fiecare dintre noi le avem.
Activitatea din cabinet si experienta personala m-a facut sa inteleg unicitatea oamenilor, a destinelor si relatiilor in care sunt angrenati, dar si educatia diferentiata a copiilor. Fiecare familie are reguli si tipare diferite de functionare care se imbina si se formeaza din alte 2 familii diferite prin intalnirea, cunoasterea si casatoria partenerilor de cuplu. Prin urmare, fiecare copil ce se naste intr-o familie este unic si va avea parte de evolutie si dezvoltare diferentiata. Iar datoria noastra de parinti este sa ajustam propriiile reguli de functionare si educatie, sa le actualizam in functie de personalitatea copiilor si de fiecare treapta de dezvoltare. Avem nevoie de reguli pentru a face putin ordine si a ne educa proprii copii asa cum ne dorim, dar flexibilitatea si naturaletea prin care le introducem in educatia timpurie a copiilor este bratara de aur a noastra in calitate de parinti.
Motto: “Dragostea nu este ceea ce spunem. Ea este ceea ce facem”
“Daca ai obosit, invata sa te odihnesti, nu sa renunti”
Atunci cand aveti nevoie de un psiholog foarte bun ma puteti contacta la telefon: 0724.813.112 sau pe mail: office@peopledevelop.ro pentru a va face o programare pentru o prima sedinta de intercunoastere reciproca.
Va astept cu drag,
Carmen Simona Sbarna
Psihoterapeut, coach & trainer
PEOPLE DEVELOP CENTER
Tarife si servicii ON LINE sau FATA in FATA, dupa preferinte:
Servicii de psihoterapie si consiliere psihologica:
Servicii de psihologie organizationala:
Tarife suplimentare:
Tarife de consiliere psihologica pentru cazurile venite prin decizia instantei: