Pana sa devin mama eram o carierista convinsa, insa de cand l-am nascut pe Alexandru treburile s-au schimbat radical. Viata mea profesionala cat si cea de cuplu s-au schimbat radical, as putea spune ca lucrurile s-au intors la un unghi de 180 de grade, de la o extrema la cealalta. Cu toate ca sunt psihoterapeut si imi iubesc din suflet meseria, experimentez pe propria piele ce inseamna schimbarea in viata de familie, ce presupune intrarea intr-o noua etapa de viata si cum incercam sa ne adaptam la ea ca familie si cuplu. Toate bune si frumoase cum va prezentam si in articolele precedente, cu sprijinul sotului suntem o familie unita care ne impartim sarcinile si totul pare mult mai simplu.
O adevarata provocare este insa, in aceasta perioada, gestionarea timpului. Impartirea lui intre familie (copil si sot), cariera si sine este uneori dramatica. Am inceput activitatea la cabinet cand Alex avea 6 luni si in curand implineste un an. Am crezut ca pe masura ce va creste ma voi organiza mai bine si voi avea mai mult timp. Realitatea este ca el ma solicita direct proportional cu varsta.
Cum poti imparti timpul si viata intre realizarea profesionala si atentia pe care trebuie sa o acorzi tie, copilului si sotului tau? Cred ca este intrebarea universal valabila pentru toti oamenii din Univers. Ca fiinte vii, inzestrate cu nevoi, trairi, sentimente, suntem complet dati peste cap atunci cand in sanul familiei apare un nou membru.
Tot ce pot sa va spun, din experienta mea ca terapeut dar mai ales din experienta mea ca femeie si proaspata mamica, este fapul ca NU EXISTA O RETETA universal valabila. Dimpotriva, fiecare familie se organizeza si se adapteaza noilor schimbari asa cum considera ea de cuviinta: in functie de profesiile pe care le au ambii parteneri, de resurse si ajutor suplimentar, de modelele preluate din familie, cat si din cercurile de prieteni pe care le frecventam. Este bine de stiut ca tot ceea ce faceti este corect si nu trebuie sub nici o forma sa va conformati unor tipare de comportament si viata.
Venirea unui copil pe lume, in sanul familiei este o bucurie de nedescris in cuvinte, care totusi are impactul unui “cutremur psihologic” in viata de cuplu a familiei nou creeate. Ceea ce vreau sa va impartasesc este naturaletea acestui “cutremur”. Important este sa nu-l lasam sa nimiceasca tot ceea ce am construit in viata noastra de cuplu si in cea profesionala. Cum putem face asta? In primul rand avem nevoie sa ne inarmam cu multa flexibilitate mentala, ocupationala si atributionala. Ca sa dezvolt mai bine, trebuie sa ne debarasam rapid de rigiditatea, obisnuintele, stereotipiile si obiceiurile pe care le aveam si care ne incorsetau inainte de venirea copilului pe lume. Ele nu fac decat sa ne blocheze evolutia spre o noua etapa de viata, spre noi resurse si valente nebanuite si inedite. Caci, in esenta, adevaratul noastru castig ca fiinte umane este de fapt evolutia pe toate palierele vietii. Sa-i dam deci curs evolutiei rupand barierele si blocajele mentale care ne limiteaza.
Nu cred ca mai putem sacrifica cariera in favoarea copilului, asa cum o faceau parintii si bunicii nostri. Vremurile au evoluat si noi odata cu ele: frustrarile si nemultumirile pe care le vom acumula ulterior ne vor ajunge din urma. Nici copilul nu trebuie sacrificat in favoarea carierei, intrucat sarcina de a-l creste, iubi si educa este un “Full time job” pentru parinti si va creste proportional cu varsta. Si ce este la fel de important, dupa parerea mea: nu trebuie sa ne jertfim sinele, identitatea sau placerile personale in virtutea celor doua paliere amintite mai sus. Cu cat suntem mai impacati cu noi, cu sufletul nostru si viata pe care o traim, cu atat mai mult cei din jurul nostru vor beneficia intru-totul de roadele implinirii noastre.
In concluzie, nu trebuie sa ne facem mustrari de constiinta ca stam prea mult la serviciu sau ca petrecem prea mult timp cu copilul sau ca am plecat in concediu doar cu sotul. Este important ca atunci cand facem un lucru sa ni-l asumam cu intreaga noastra fiinta si sa traim momentele la intensitate maxima. Asta se traduce in limbaj comun astfel: fie ca stam la serviciu doua ore sau zece ore sa o facem cu dedicatie si placere; sa ne implicam 100% in ceea ce facem; daca stam cu copilul doua ore sau zece ore este absolut vital pentru cresterea si dezvoltarea lui sa petrecem timp de calitate, sa interactionam cu el, sa ne simta prezenta, sa-l iubim si sa-l invatam tot ceea ce stim si cum stim noi mai bine. Tot asa cand facem ceva pentru noi, pentru sine nu trebuie sa fie ceva colosal ca timp liber sau valoare materiala, trebuie in primul rand sa ne bucure sufletul, sa ne incante privirea si multumirea sa ne cuprinda fiinta chiar si numai cateva minute pe zi. Si nu in uitimul rand, cand suntem cu partenerul e important sa simtim bucurie si placere, sa impartasim lucruri in comun la intensitate maxima chiar daca este doar pentru o ora.
Prin urmare, echilibrul intre palierele propriei noastre vieti ni-l stabilim singuri si este foarte important de precizat ca il putem ajusta si modela dupa bunul nostru plac. Noi suntem stapanii vietii noastre si asta este o putere imensa pe care nu ne-o poate lua nimeni si pe care vreau sa o impartasec cu voi. Nu stiu daca o putem numi prioritizare sau planificare. Eu vreau sa o numesc prezenta totala in ceea ce facem. Prezenta reala in tot ce facem aduce de la sine implinire adevarata si nu falsa implinire.
Carmen Simona Sbarna
Psihoterapeut
