De multe ori, pe drumul nostru în viaţă, în calitate de părinţi şi adulţi luăm decizii, din care unele ne avantajează, altele ne rănesc, însă cel mai important aspect este să ni le asumăm, întrucat ele ne aparţin. Deşi, nu toţi facem asta, mi se pare important să subliniez acest aspect ca pe o condiţie sine-qua-non a dezvoltării noastre armonioase.
Atunci când ajungem adulţi şi totodată devenim responsabili pentru propria viaţă este ca şi cum „zarurile au fost aruncate”, nu ne mai „putem ascunde după deget”: că nu am ştiut sau că altcineva este de vină pentru faptele nostre. Suntem implicaţi în propriile alegeri şi ele decurg una din alta precum un fluviu care curge din munți: propria noastră fericire şi implinire este prima noastră sarcină şi foarte importantă. Ce alegeri facem şi ce decizii luăm pentru a ne simţi bine în propria viaţă ne vor croi destinul. Dacă vrem să intrăm ”în rândul lumii”, a doua sarcină pe care o avem de îndeplinit este alegerea unui partener de viaţă după standardele proprii şi nu după cele ale părinţilor sau anturajului. Partenerul va trebui să fie apreciat, validat şi iubit așa cum este, chiar dacă unele aspecte care îl privesc ne plac sau nu. Alegerea matură implică acceptare şi asumare.
A treia, dar nu cea din urmă responsabilitate este să le creem copiilor un mediu propice pentru dezvoltarea lor. Asta include o multitudine de aspecte: să le oferim dragoste necondiţionată într-un mediu securizant, atât financiar cât şi emoţional, să fim deschiși către ei şi un lucru foarte important, să fim sinceri cu ei şi cu noi înşine. Copiii sunt adevaraţi detectori ai falsităţii şi vor interpreta asta în mod personal. Este important să reţinem că suntem primii profesori pe care copiii noștri îi au și vor prelua de la noi şi ceea ce ne place și ceea ce nu ne place. Nu degeaba se spune că primii 7 ani din viaţă sunt cei mai importanţi. Este perioada în care copiii asimilează totul, ca un burete care se îmbibă la maxim. Ei sunt avizi de cunoaştere sub toate formele şi aspectele ei. Tocmai de aceea este indicat ca drumul nostru în viaţa să înceapă prin cunoaştere şi dezvoltare de sine.
Prin urmare, e important să iubiţi şi să acceptaţi copiii așa cum sunt! Nu-i mai criticaţi, judeacaţi sau comparaţi cu alţi copii. Ei sunt practic rodul şi esenţa noastră, chiar ne reprezintă. Mai mult decât o imagine în oglindă sau mai mult decât un terapeut, copilul, prin propriul său comportament îţi arată cine eşti, ce vrei şi ce aspiraţii ai. În această imagine veţi descoperi şi temeri, frici, spaime ori probleme lăsate în urmă, nerezolvate. Dacă până în momentul în care ai devenit părinte ai putut să maschezi sau să eviți rezolvarea lor, acum nu o mai poţi face pentru multă vreme. Mai devreme sau mai târziu, copilul va oglindi comportamentul tău sub o formă sau alta: fie direct, fiind la fel ca tine sau spunându-ţi direct ce observă; fie indirect, prin dezvoltarea unui simptom fiziologic sau psihologic. De aceea, cu cât sunteţi mai deschişi şi sinceri faţă de ei, copiii vor înțelege despre ce este vorba şi vor învăţa ceva din asta, nemaifiind nevoie să mai prezinte vre-un simptom pentru a vă arăta ce se întâmplă în viaţa voastră.
Copiii vor înţelege ulterior că părinţii lor sunt oameni şi nu zei, că au atât merite cât şi limite ca toţi ceilalți şi că o parte din responsabilităţi le revin părinţilor iar o altă parte lor. Cu cât îi vom ancora mai bine în realitate, cu atât mai mult îi pregătim pentru propria lor viaţă şi pentru provocările ei. Noi nu trebuie să le arătăm doar un drum sau o cale unică de urmat ci să le arătăm că în viaţă există o multitudine de căi şi oportunităţi. Dezvoltați-le abilitatea de a vedea variantele, de a analiza şi de a cântări consecinţele, pentru ca, în final să poată să decidă, în funcţie de proprile criterii, pe ce drum să meargă şi unde să ajungă!
Mult succes, dragi parinti!
Carmen Simona Sbârnă
Psihoterapeut de cuplu şi familie
