Încă de pe vremea cand oamenii au învăţat să scrie şi să citească s-au tot emis teorii şi păreri, care mai de care mai savante, iar unele dintre ele s-au dovedit chiar practice, ca de exemplu celebra serie de cărţi care conţin deosebirile între Marte şi Venus, scrise de Dr. John Gray. Apoi omenirea s-a dezvoltat treptat, iar psihologia a luat o amploare covârşitoare ca şi multe alte ştiinţe conexe care au studiat, au analizat şi au dezbătut omul sub toate aspectele lui emoţionale, relaţionale şi intelectuale cât şi al relaţiilor dintre oameni, cu precădere complexitatea şi diversitatea convieţuirii în doi.
Cu toată complexitatea şi diversitatea teoriilor, mulţi prieteni de-ai mei şi încă şi mai mulţi pacienţi nu ştiu sau nu înţeleg ce se întâmplă în relaţia lor de cuplu. Ei nu îşi pot da seama dacă sunt în relaţia potrivită sau nu, ba mai mult ei nu încetează să caute imaginea partenerului ideal.
Sunt tot felul de cupluri care experimentează diverse senzaţii când se îndrăgostesc. O parte dintre ei au fluturi în stomac şi poate trăiesc mereu cu teama că ar putea fi înşelaţi sau dezamăgiţi de celălalt partener. Aceştia investesc foarte mult în partener şi vulnerabilitatea lor creşte proportional cu anxietatea. Astfel de cupluri ajung de multe ori să-şi trădeze dragostea, sau, pe parcurs ce avansează relaţia şi idealizarea dispare constată că nu sunt multumiţi de partener, sau îşi dau seama că relaţia asta nu este ceea ce şi-au dorit ei de fapt.
O altă categorie sunt cuplurile conflictuale care se ceartă în permanenţă, se despart şi se împacă frecvent. Starea lor permanentă este de nemulţumire sau nefericire, fără a căuta vreo rezolvare sau ieşire din impas. Un alt gen sunt cuplurile confortabile sau raţionale care se află într-un parteneriat rezonabil şi în care flacăra sau pasiunea s-au stins demult. Pe ei îi leagă prietenia, ataşamentul, respectul, pasiunile si idealurile comune. Iar acum poate vă întrebaţi: ok, am înţeles, dar unde e dragostea adevărată şi iubirea pasională? Ea există cu adevărat? A fost reală? Sau este doar o iluzie…
Îndrăgostirea este ca un văl sau mai degrabă ca o pereche de ochelari pe care îi punem şi îi purtăm atâta timp cât avem nevoie pentru a umple un gol interior sau pentru a satisface o nevoie arzătoare sau chiar pentru a fi în rândul lumii cum ar spune unii. Dar ce mai rămâne după ce acest văl dispare, după ce ochelarii s-au uzat, reprezintă de fapt adevărata iubire. A-l privi pe celălalt şi a-l accepta în totalitate, aşa cum este el, cu bune şi rele este provocarea vieţii în doi. Este prima treaptă de maturizare şi prima lecţie pe care o avem de învăţat de la viaţă pentru a ne simţi împliniţi, iubiţi şi fericiţi.
Mulţi dintre noi avem părinţi de o valoare inestimabilă de la care am învătat o multe lucruri despre relaţii: ca femeia trebuie să…., ca barbatul trebuie să…, iar aici sfaturile părintilor diferă de la caz la caz şi au rămas în urma cu sute de ani. Părerile unor părinţi tradiţionalişti vor suna cam asa:
Femeia trebuie să fie o gospodină desăvârşită.
Femeia trebuie să aibă grijă de casă şi de copii.
Femeia trebuie sa ierte bărbatul şi să treacă multe cu vederea.
Bărbatul trebuie să-şi întreţină familia.
Bărbatul e bărbat şi are voie să facă orice.
Bărbatul nu trebuie să se ocupe de treburile casnice şi de copii.
Pe de altă parte, mass-media promovează imaginea femeii perfecte şi a bărbatului ideal. Pe de o parte avem sfaturile părinţilor, iar pe de altă parte avem valorile promovate de societatea contemporană, contrar opuse de altfel. Ce facem în cazul ăsta? Este întrebarea pe care cred că şi-o pun mulţi adolescenţi si multe cupluri aflate în impas. Este o ambivalență pură în tot ceea ce primim atât ca informaţii cât şi ca educaţie. Suntem practic blocaţi între două lumi diametral opuse şi nu ştim ce variantă să alegem. Într-un final le vom interioriza pe ambele şi nu vom fi mulţumiţi niciodată. Dacă vom avea un partener tradiționalist ne vom plânge în permanenţă că nu e modern, dacă vom avea o perteneră ultra modernă ne vom dori ca ea să şi gătească, să crească copiii şi să fie şi o gospodină desăvâşită.
Pentru a vă trezi un pic la realitate, eu vă sfătuiesc să vă uitaţi în oglindă la propiu, apoi să vă uitaţi în oglinda sufletului, să fiţi cât se poate de sinceri cu voi şi să spuneţi ce vedeţi. Cu siguranţă veţi găsi multe calităţi dar şi multe defecte, lucruri rele, odioase, de care poate vă este ruşine şi pe unele chiar nu le acceptaţi ca fiind ale voastre. Prin urmare, veţi vedea că nu sunteţi perfecţi aşa cum nu sunt nici partenerii voştri de viaţă.
Pentru a rupe mitul perfectiunii sau mitul relaţiei ideale, va trebui să vă acceptați în primul rând pe voi, într-un moment crud de sinceritate şi onestitate cu sinele vostru. Apoi treptat vă veți deschide ochii şi inima căre celalalt, pentru a-l vedea şi accepta aşa cum este el. Este un proces de lungă durată care necesită timp şi multă răbdare, însă dacă v-aţi hotărât să lecturaţi acest articol înseamnă că el deja a inceput.
Vă doresc mult succes în descoperirea sinelui şi redescoperirea celuilalt.
Carmen Simona Sbârnă
Psihoterapeut
www.peopledevelop.ro
