Dorinţa de a ne implica într-o relaţie de cuplu cu şanse de reuşită este un deziderat general valabil pentru natura umană, iubirea însăşi constituind sursă de viaţă, dinamism, motivare, efervescenţă, autodepăsire, satisfacţie. Capacitatea de a primi şi dărui iubire devine, alături de capacitatea de a munci, unul dintre criteriile princeps prin care se poate evalua şi salva sănătatea psihică a individului.
Paradoxal iubirea nu este o condiţie sine qua non pentru funcţionarea aşezată, tihnită în cadrul unui cuplu. Cu cât iubirea este mai tumultoasă, cu atât angrenează şi suferinţa mai multă. A te simţi sau nu iubit modulează stima de sine în sensul creşterii sau descreşterii acesteia. Pe de o parte starea de îndragostire presupune o retragere a orgoliului, fiind predispuşi la a tolera uneori prea multe din partea persoanei iubite. Pe de alta parte nu degeaba se spune că iubirea este oarbă, îndrăgostitul idealizându-şi partenerul atât de intens, încât părtile negative ale acestuia aproape că dispar. Dar atunci când sentimentul de nesiguranţă se infiltrează insidios în cuplu, acesta estompează lumina idilică a erosului.
Ce poate cauza sentimentul de nesiguranţă în cuplu?
Sursa principală a nesiguranţei în cuplu este balastul propriei nesiguranţe cu care venim din legăturile semnificative cele mai timpurii. Maniera în care ne-am clădit în trecut relaţia cu figurile parentale îşi pune amprenta asupra felului în care ne raportam la iubirile noastre prezente. Dacă in copilărie nu am beneficiat din partea părinţilor de un context educaţional caracterizat prin confort, securitate emoţională, încredere, dacă nu am fost văzuţi in mod autentic şi profund de cei care ne-au crescut, înseamnă că nu au fost puse bazele unui ataşament sigur. Absenţa sentimentului de ataşament solid implica zdruncinări emoţionale în cuplu, pe care simpla iubire nu le poate alina.
Se manifestă nesiguranţa în cuplu diferit la bărbaţi şi femei?
Teama de separare, de abandon, gelozia, agăţarea de partener, instituirea unui control exagerat asupra celuilalt, plângerile repetate, reproşurile, solicitarea permanentă a unor dovezi de iubire, atitudinea de autovictimizare, toate sunt manifestări de nesiguranţă care apar deopotrivă şi la bărbaţi şi la femei. Diferenţa ar consta în faptul ca acestea sunt mai vizibile la femei decât la bărbaţi, datorită capacitaţii lor de verbalizare şi comunicare a stărilor resimţite, a fricilor, a dorinţelor. Femeia este încurajată să transmită ceea ce simte, indiferent că este vorba de ceva pozitiv sau ceva negativ, în schimb barbatului i se inhibă prin educaţie exprimarea emoţională în favoarea exprimării acţionale.
Care sunt efectele nesiguranţei în cuplu pe termen scurt? Dar pe termen lung?
Pe termen scurt o anumită nesiguranţă a partenerului poate părea chiar fermecatoare şi stimulantă, fiind asociată cu simptomele miraculoase ale îndrăgostirii. Cand iubeşti pare să fie permis orice, atâta timp cât nu îi produci suferinţă celuilalt. Ba mai mult decât atât, a fi gelos, a da raportul partenerului despre ce faci, unde eşti şi cu cine, a vrea să îti insoţeşti partenerul peste tot, a îi cere periodic să îţi afirme dragostea şi fidelitatea lui, a îi reproşa că petreceţi prea puţin timp împreună, a dezvolta tot felul de frici în absenţa sa, a îi limita accesul la prieteni datorită posesivităţii, pot să însemne tot atâtea dovezi de dragoste şi implicare.
Pe termen lung însă situaţia se schimbă radical. Nesiguranţele afişate ostentativ, scăpate de sub control, erodează eşafodajul relaţiei de cuplu şi contribuie la cresterea nivelului de toxicitate dintre parteneri. O relaţie devine toxică atunci cand în prezenţa celuilalt te simţi secat de energie, deprimat, ameninţat, nu te mai poţi bucura de lucrurile făcute in comun, se abuzează de putere si control, se accentuează criticismul şi negativismul, apar suspiciuni la orice pas, gelozia devine sufocantă şi extrem de restrictivă, iar empatia şi caldura sunt înlocuite cu o atitudine de egocentrism.
Cum învingem nesiguranţa în cuplu dacă este o trăsatură definitorie încă de la început, fără ca celălalt partener să facă ceva astfel încat să o provoace?
A începe o relaţie cu o persoană caracterizată printr-o nesiguranţă bazală, profundă poate fi un demers anevoios, chiar pentru un partener matur emoţional, stabil şi echilibrat, cu capacitate şi disponibilitate de a“duce”. Tot ce-ar putea face acest partener ar fi să evite pe cât posibil angrenarea în situaţii reale care suscită şi accentuează persoanei iubite sentimentul de nesiguranţă, menţinând cu aceasta o comunicare deschisă şi niste limite agreate de comun acord. Problematic este atunci când nesiguranţele izbucnesc pe fondul unor situaţii imaginate, fantasmate, pe fondul unor bănuieli nejustificate. Neexistând un eveniment punctual care să poata fi eliminat din exterior, în acest caz singura contribuţie la salvarea relaţiei de cuplu ţine de travaliul persoanei cu sine, în plan intern, sau printr-un suport terapeutic.
Cum putem repara o relaţie cu probleme, unde datorită unor evenimente anume sentimentul de siguranţă s-a pierdut?
Există într-adevar şi relaţii unde sentimentul de siguranţa şi încredere se diminuează ca urmare a unor incidente concrete: infidelitatea partenerului, ascunderea intenţionată a unor aspecte personale sau profesionale, minciuni în aparenţă nevinovate etc. Repararea relaţiei necesită o investire masivă de energie şi timp. Încrederea trebuie reconstruită cu eforturi susţinute, mai ales din partea persoanei care a provocat evenimentul. Trebuie văzut dacă zdruncinarea siguranţei a atins şi nucleul de intimitate din cuplu, cel mai important liant între cei doi. Este mai uşor să reclădesti dacă baza intimitaţii a rămas: plăcerea de a fi împreună, de a împartăşi activităţi, plăcerea de a face dragoste, nevoia spontană de atingere reciprocă, de senzualitate şi tandreţe.
Din păcate atunci când încrederea dispare, zona intimităţii este sacrificată: nu îl mai putem primi cu uşurinţă în spaţiul nostru intern pe cel care ne-a trădat şi nici nu ne mai putem deschide în faţa lui, datorită ostilităţii care se infiltrează mai mult sau mai puţin tacit.
Ca să îndreptăm lucrurile e de preferat în general să avem o discuţie deschisă cu partenerul prin care să îi expunem motivele care au stat la baza evenimentului respectiv, e important să ne putem explica cum de s-a ajuns în acel punct şi să dam un sens coerent acţiunilor noastre. Atribuirea de sens, răspunsul logic la intrebarea “de ce”, facilitează integrarea unui incident negativ, chiar dacă va fi o integrare treptata si poate dificilă.
În schimb “nespusul”, lipsa verbalizării, evitarea subiectului arzător prin diferite strategii, “ascunderea sub preş”, negarea, toate contribuie la adâncirea angoasei, a nesiguranţei din cuplu şi la pierderea definitivă a intimitaţii.
Cum să ne purtăm cu un partener/o partenera care se simte nesigur/ă in cuplu?
Atitudinea faţă de un partener care trăieşte relaţia de cuplu captiv în propriile incertitudini şi temeri depinde mult de cauzele care stau la originea nesiguranţei şi de asteptările celor doi unul faţă de celălalt. În general fiinţa umană îsi doreste ca fiecare relaţie de iubire să repete modelul parental, în sensul de a fi iubit în mod necondiţionat. Numai că acest lucru devine aproape imposibil de satisfacut, mai ales când tendinţa predominantă este de a-l schimba pe celălalt dupa chipul şi asemănarea modelului ideal fantasmat.
Nu există o reţetă standard asupra modului de comportament ideal într-o astfel de situatie. Fiecare îşi acceptă propriile nesiguranţe, dublate de temerile persoanei iubite, atât cât îi permite limita de toleranţă şi cât timp relaţia de cuplu încă îi mai aduce beneficii primare sau secundare.
Care sunt efectele nesiguranţei în cuplu asupra copiilor cuplului respectiv? Ce este de făcut în acest sens?
Copilul, creatura sugestibilă şi influenţabilă, va absorbi mai mult sau mai puţin conştient percepţii, gânduri, simţiri, aşa cum se joacă ele între părinţi. Dacă, de exemplu, mama manifestă neîncredere în deciziile şi acţiunile tatălui şi verbalizează acest lucru în faţa copilului, în copil se poate instala o stare similară de neîncredere, va începe să se raporteze cu precauţie şi rezervă faţă de propriul tată. Sunt şi copii care au maturitatea de vedea exact cum stau lucurile între parinti şi care îşi apără părintele “nedreptăţit”.
Atunci când părinţii se află într-o dispută, caracterizată prin suspiciuni şi temeri, iar copilul “migrează” supărat de la un parinte către celălalt, căutând alinare, acesta traieşte un conflict de loialitate. Faptul de a se poziţiona in ipostaza de “trădator” crează în copil sentimente de vinovăţie, ce devin frână în calea dezvoltării sale armonioase.
Alt mod în care climatul de nesiguranţă dintre părinţi îşi exercită efectele asupra familiei este dezvoltarea unei imagini de sine negativă a copilului în raport cu colegii si cu performanţele şcolare, imagine care corelează cu trăsături precum ar fi timiditatea, retragerea, demotivarea sau agresivitatea, dominanţa, încalcărea regulilor.
Nesiguranţa din cuplu afectează si celelalte zone ale vieţii? Job, relationare in general?
Reflectările în planul profesional a tensiunilor din cuplu capătă diferite forme. Sunt persoane care, deşi măcinate de nesiguranţe şi temeri, pot supracompensa lipsurile, cu o atitudine faţă de muncă competitivă şi valoroasă, obţinând rezultate remarcabile şi aprecierea colectivului.
Sunt persoane care dimpotrivă se dezorganizează usor şi problemele personale le afectează capacitatea de concentrare pe sarcină, motivarea, relaţia cu colegii şi cu şefii.
Cât despre impactul asupra contextului social, relaţional în care cuplul îşi consumă dinamica, acesta poate fi apreciat după numărul de interacţiuni de calitate, bazate pe prietenie şi afinităţi pe care cuplul respectiv le dezvoltă cu alte diade similare. Dacă cuplul gravitează în jurul propriului nucleu toxic, format din neîncredere, nesiguranţă şi banuieli, toxicitatea se va răsfrange prin contagiune şi asupra celor din proximitate. Cui îi place să îşi petreacă timpul cu oameni care se ceartă, se suspicionează, care se complac într-o atmosferă încărcată de tensiune? Tendinţa clară este cea de evitare, astfel încât cuplul ajunge să fie marginalizat. Sunt şi cupluri în care jocul aparenţelor este atat de desăvârşit încât atunci când ajung să se despartă cei din jur exclamă şocaţi. “Le stătea aşa bine împreună! Ce s-o fi întâmplat?”
Oricum ar sta lucurile, starea de nesiguranţă, instabilitate, neîncredere se reflectă asupra cuplului la toate nivelurile: libido şi sexualitate, comunicare, planuri comune, bugetul familiei, copii, iar antidoturile acestora rămân transparenţa, integritatea şi dorinţa mutuală de a depăşi dificultăţile.
