Astazi, mai mult ca niciodata, parintii simt presiunea societatii sa performeze in aceasta calitate dupa standarde care par a uita natura umana a celui care indeplineste acest rol. Ce este si mai puternic resimtit, este presiunea celorlalti parinti, care se grabesc emita judecati si nu reusesc sa accepte ideea unor stiluri diferite de parentaj, care urmaresc, in mod natural, particularitatile copilului, dar si pe cele ale parintelui.
Consecinta fireasca a acestei presiuni este uneori trecerea in plan secund a lucrurilor care sunt cu adevarat importante in dezvoltarea unui copil. Educatia copiilor implica doua lucruri aparent simplu de oferit, dragoste si suport, dar uneori mai greu de pus in practica, deoarece definitia lor difera de la persoana la persoana si de la un moment la altul.
Parintele modern este un parinte informat, dar cum facem sa alegem dintre multitudinea de abordari si teorii legate de parentaj, pe cea care ni se potriveste?
Un parinte eficient incepe prin a realiza ce fel de parinte vrea sa fie, ce este important pentru el ca parinte, prin a constientiza ca este un model pentru copilul sau, care este o persoana diferita de el, nu varianta in miniatura a celui care ii este parinte.
Pentru asta sunt utile cateva intrebari, conform autoarei Emma Sargent:
- Ce e important pentru tine in viata?
- Ce vezi la copilul tau, pozitiv sau negativ,si realizezi ca a invatat de la tine?
- La ce esti bun si ce faci cu usurinta?
- La ce esti mai putin bun si gasesti dificil?
- Ce calitati ai si vrei sa le transmiti copiilor?
- Ce defecte ai si nu vrei sa le transmiti?
- Ce te pasioneaza?
- Cum balansezi viata personala cu cea profesionala?
- Ce iti place la „meseria” de parinte?
- 10. Ce nu iti place?
- 11. Exista ceva ce faci si nu ai vrea sa mai faci?
- 12. Exista ceva ce faci si ai vrea sa faci mai des?
De indata ce parintele reuseste sa fie sincer cu el, se poate orienta catre un stil de parentaj, pe care insa nu trebuie sa il preia ca atare, ci sa il adapteze dupa tipologia si nevoile copilului.
Indiferent de stilul ales, exista insa cateva elemente comune si esentiale de care parintele trebuie sa tina seama.
La fel de important ca ce si cum gandeste un parinte, este ce face el. Un parinte asculta si observa, este consecvent si reuseste sa isi managerieze eficient propriile emotii, comportandu-se in conformitate cu valorile pe care doreste sa le transmita copilului.
Calitatea de bun observator este vitala atunci cand un parinte vrea sa isi ajute copilul sa realizeze cine este si la ce este bun, iar pentru a face asta parintele trebuie sa inteleaga el mai intai.
Un bun ascultator aude mai mult decat informatia transmisa, percepe modul in care aceasta este verbalizata si ce se ascunde in spatele cuvintelor, ce ganduri si ce emotii transmit acestea.
Deseori doar presupunem ca intelegem ce vor sa ne transmita copiii. Insa atunci cand folosim cuvintele copilului pentru a pune intrebari eficiente, ii aratam respect si faptul ca il ascultam. Sa luam exemplul unui copil care spune “Imi este frica de cainele asta!”, o intrebare eficienta este “ De ce anume iti este frica la cainele asta?” iar “Nu imi place istoria!” se poate transforma in intrebarea “Ce anume nu iti place la istorie?”. Iar fiecare raspuns poate genera o noua intrebare, pana cand parintele este absolut sigur ca a inteles.
Nu intamplator am pastrat gestionarea emotiilor pentru sfarsit. Copiii stiu sa ne apese butoanele si sa ne aduca uneori intr-o stare de iritare in care nu ne mai recunoastem.
Este important sa identificam situatiile care ne cauzeaza iritare si sa le analizam. Fiecare are declansatori diferiti, situatii diferite si reactii diferite. Numai daca le identificam le putem schimba. Iar asta se intampla daca reusim sa identificam si situatiile pozitive, in care comunicam minunat si ne pastram calmul, pentru ca apoi sa facem acele lucruri care au functionat si in situatiile mai tensionate.
Uneori insa, cu toate stradaniile parintelui, acesta nu reuseste mereu sa isi gestioneze emotiile eficient. Dar poate invata din situatia respectiva. In concluzie, un parinte nu trebuie sa fie perfect, ci sincer cu el, pregatit sa invete si dispus sa faca tot ce poate.
Florentina Ciuperca
Psihopedagog
