Un copil fericit este un copil ce se simte iubit. Iubirea are un rol primordial in cresterea copilului, toate aspectele dezvoltarii avand ca fundament iubirea.
Putem crede ca, parinti fiind, ne iubim copiii in mod natural, iubirea dezvoltandu-se intr-un mod natural. Fiecare dintre noi vine cu un model personal al modului in care oferim iubire, acest model luand nastere din interactiunea “felului nostru de-a fi”, a modului in care noi am primit afectiune de la parintii nostri sau de la persoanele semnificative din copilaria timpurie, a istoriei personale.
Important este cum percepe copilul ceea ce ii oferim.
In primele pagini ale volumului „Parenting neconditionat”, Alfie Kohn explica:
„Psihanalistul Alice Miller a observat la un moment dat ca este posibil sa iubesti un copil cu inflacarare, dar nu in modul in care are el nevoie sa fie iubit. Daca are dreptate, intrebarea esentiala nu este daca – nici macar cat – ne iubim copiii. Conteaza la fel de mult cum ii iubim. Odata ce intelegem acest aspect, putem sa intocmim destul de repede o lista lunga cu diferite tipuri de iubire parinteasca si cu sugestii referitoare la care este mai bun. Aceasta carte analizeaza o astfel de distinctie – si anume aceea intre a-i iubi pe copii pentru ceea ce fac si a-i iubi pentru ceea ce sunt. Primul tip de iubire este conditionata, si anume copiii trebuie sa o castige comportandu-se asa cum credem noi de cuviinta sau ridicandu-se la inaltimea standardelor noastre. Al doilea tip de iubire este neconditionata: nu depinde de comportamentul copiilor, de succesul lor, de cat de cuminti sunt sau orice altceva.”
Iubirea neconditionata este cea care “da aripi”, fiind motorul ce sustine angajarea constanta a copilului in tot ceea ce face. Un copil ce se simte iubit se simte valorizat, implicandu-se activ in tot ceea ce intreprinde.
Iubirea neconditionata inseamna sa ii oferi celuilalt iubire pentru ceea ce este el si nu pentru ce face, indiferent de situatie (independent de talentele si modul in care se poarta copilul, de cat de cuminte si ordonat este, etc).
Este complet contraindicata amenintarea copilului cu retragerea iubirii, de aceea, oricat de puternica ar fi tentatia de a-i spune copilului “Gata, nu te mai iubesc!”, sa ne gandim la rana pe care cuvintele acestea o lasa in sufletul copilului (copilul se simte singur, neacceptat, nedemn de iubirea parintelui, stima de sine avand de suferit, putand aparea anxietatea).
Pentru o adaptare adecvata, in devenirea sa, copilul are nevoie sa aiba o parere pozitiva despre sine, de un sentiment al valorii personale, de siguranta.
Gary Chapman si Ross Camphbell vorbesc despre cele cinci moduri aparte ale copilului de a percepe iubirea. Pentru ca un copil sa se simta iubit trebuie “sa vorbim” limbajul sau unic de iubire.
Aceste 5 limbaje ale iubirii sunt :
• mangaierile fizice;
• cuvintele de incurajare;
• timpul acordat;
• darurile;
• serviciile.
Este posibil ca fiecare copil al unei familii sa vorbeasca un limbaj diferit, deoarece fiecare are personalitate diferita şi percepe diferit limbajele iubirii.
Primul limbaj al iubirii este reprezentat de mangaierile fizice. Mangaierea fizica este limbajul de iubire cel mai simplu de folosit neconditionat, pentru ca parintii nu au nevoie de ocazii speciale pentru a-şi mangaia copiii, de a stabili o apropiere fizica cu ei.
Mangaierile fizice sunt cea mai puternica voce a iubirii, o voce care exclama cu putere:”te iubesc”, de aceea folositi-o de cate ori aveti ocazia.
Este de subliniat faptul ca o palma data nu este buna pentru nici un copil, insa pentru cel care are drept principal limbaj al iubirii mingaierea fizica, este dezastruoasa.
Cel de-al doilea limbaj al iubirii este reprezentat de cuvintele de incurajare.
Cuvintele reprezinta un instrument foarte puternic in ceea ce priveste comunicarea iubirii. Cuvintele afectuoase, tandre, cuvintele de lauda, de incurajare au un rol important in consolidarea unei stime de sine pozitive, vorbele taioase care dovedesc diferite frustrari daunand parerii bune despre sine, putand crea indoieli asupra propriilor capacitati.
Copiii receptioneaza emotiile cu mult inainte de a intelege cuvintele (tonul vocii, blandetea, atmosfera afectuoasa, toate comunicand o caldura emotionala şi multa iubire).
Copiii al caror principal limbaj de iubire sunt cuvintele de incurajare au nevoie sa li se spuna si sa auda “te iubesc”.
Al treilea limbaj al iubirii copilului este reprezentat de timpul acordat.
Timpul acordat are la baza atentia acordata copilului. Chiar daca principalul limbaj de iubire al copilului unei familii nu este timpul acordat, toti copiii au nevoie de atentia parintilor. In cele mai multe cazuri, comportamentul nedorit al copiilor are la baza nevoia de a petrece cat mai mult timp cu mama şi tata.
De remarcat este faptul ca factorul cel mai important legat de timpul acordat nu este evenimentul in sine, ci faptul ca parintele face ceva impreuna cu copilul sau atunci cand sunt impreuna. Atunci cand este vorba de mai multi copii, fiecare are nevoie de un timp doar pentru el.
Limbajul numarul patru in iubirea copiilor este reprezentat de daruri.
Darurile trebuie sa fie o expresie sincera a iubirii, iar copiii al caror principal limbaj al iubirii este tocmai acesta, vor ştii intotdeauna sa le primeasca, anume se vor uita la hartia in care sunt impachetate, vor scoate sunete in timp ce vor deschide cadoul, oferindu-ne siguranta ca pentru ei conteaza mult. Oferirea şi primirea darurilor ca exprimare a iubirii este un fenomen universal valabil. Darul nu are prea mare legatura cu dimensiunea sau costul cadoului, ci doar cu iubirea. Este necesar sa acordam atentia cuvenita acestor cadouri, evitand sa copleşim copiii cu cadouri, ca substitute al celorlalte limbaje ale iubirii.
Cel de-al cincilea limbaj al iubirii şi ultimul, este reprezentat de servicii.
Atunci cand parintele işi exprima iubirea fata de copii prin servicii, facand lucruri pentru acestia, furnizeaza un model. Aceasta va fi in beneficiul copilului, deoarece il va ajuta sa nu se mai concentreze asupra propriei persoane şi sa-i ajute si pe altii. Serviciile care sunt o expresie sincera a iubirii vor reuşi sa comunice copilului o anumita forma de afectiune, la un anumit nivel emotional.
Este important sa identificam principalul limbaj al copilului, atunci cand ne concentram pe iubire, si sa “il vorbim”.
Este important sa constientizam faptul ca niciodata, copilul nu devine “un rasfatat” pentru ca primeste prea multa iubire. Iubirea nu va fi niciodata “prea multa”, asa ca nu va zgarciti cu afectiunea.
Surse bibliografice
Alfie Kohn, Parenting neconditionat,
Gary Chapman si Ross Camphbell, Cele 5 limbaje de iubire ale copilului, Editura Curtea veche
