In Romania ne confruntam cu o situatie in care parintii copiilor sunt obligati sa plece la munca in strainatate. Majoritatea dintre ei pleaca in Uniunea Europeana: Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Franta etc… Sunt peste 3 milioane de romani care lucreaza in mod legal in U.E.. Aceasta cifra este mai importanta pentru cei care muncesc « la negru ». Copiii raman in general in grija bunicilor, sau la rude sau « in plasament » la prieteni de familie. Constatam ca in Romania aproximativ 350 000 de copii au cel putin un parinte plecat in strainatate sa munceasca. Vorbim despre o estimare, pentru ca in realitate sunt de patru ori mai multi, acest lucreu arata ca majoritatea romanilor care pleaca din tara, nu spun autoritatilor, in grija cui isi vor incredinta copiii.
Totusi, trebuie recunoscuta drama pe care o traiesc acesti copii, care au parintii departe. Conform ultimilor studii, 36% dintre copii ai caror parinti lucreaza in strainatate, se simt singuri si 20% gandesc ca nimeni nu ii iubeste. O treime dintre ei sunt deprimati. Printre ei, 126 000 cresc departe de amandoi parintii, jumatate dintre ei au mai putin de zece ani si sunt la varsta la care pot sa aiba tulburari de comportament, dupa spusele psihologilor: « Ei dezvolta sentimentul de abandon, probleme emotionale, depresie severa ».
In afara acestor statistici seci, suntem bulversati de situatii dureroase, ca de exemplu: « o tanara fata, abandonata de mama sa, plecata sa munceasca in Italia, a decedat intr-un spital din provincie. Ea suferea de anorexie mentala si niciun medic nu reusise sa ii trateze boala. Ea manca, doar cand mama ei venea in vizita in tara, iar aceasta s-a intamplat de doua ori pe perioada cat ea fusese spitalizata ».
Stabilind acest diagnostic cantitativ, nu ar fi necesar sa cernem cauza acestor simptome?
In acest fenomen de migrare a parintilor, constatam asadar, un sentiment de « dezlegare » atat din partea parintilor, cat si din partea copiilor. Majoritatea parintilor care ajung in strainatate nu vorbesc limba tarii de primire, invatand-o cativa ani mai tarziu, dupa ce au sacrificat-o pe a lor. Sacrificandu-si limba, inseamna sa se smulga din tara de origine, razbind intr-un neant unde nici banii, nici munca si conditiile lor sociale, nu valoreaza mai multe, decat ce au lasat la frontiera.
Insa, nu este doar nevoia de a lucra, ce ii obliga pe acesti parinti sa se sacrifice, este un intreg sistem (politic, social, economic), care ii determina « sa se livreze », pentru ca progeniturile lor sa aiba un viitor prosper. Totodata sunt si romani care nu isi cunosc drepturile, iar in majoritatea cazurilor, ei sunt exploatati. Odata intrati in acest du-te-vino de vanatoare de succes, intre doua lumi –una care este ancorata, dar care nu mai satisface nevoile caminului si alta, in care nu mai gasesc aproape deloc satisfactia, dar in care isi vand dorinta pentru banii atat de ravniti; parintii ajung la muchia nevrozei exilului.
Acest conflict intrapsihic pe care il traiesc parintii, are o rezonanta semnificativa pentru copii. Aceasta dubla miscare interogheaza mai intai « ascendetii » care isi pun problema sustinerii unei paternitati si a transmiterii identitatii lor – copiilor; iar secundar, emergenta unei lipse de repere pentru « descendenti », care nu mai stiu ai cui copii sunt.
In societatea noastra contemporana, tulburarile identitare se multiplica fara oprire, iar copiii fie cei abandonati sau orfani isi dau osteneala sa se reconstruiasca pe un teren instabil, unde nu mai este nici macar dictatura de odinioara, ci doar frica. Frica de a ramane singur, frica de seamanul caruia i s-a increndiintat responsabilitatea, frica de « ce o sa intample cu ei ? », fara mama, fara tata, care frecvent, ratacesc dincolo de granita.
Articole asemanatoare
02/10/2024
Hai să ne distrăm împreună!
07/10/2024
Provocările adolescenței la fete
05/09/2024
Back to school!
11/03/2024
Criza de furie (tantrum) la copii
27/02/2024
Sfaturi pentru părinți cu copii cu ADHD
05/12/2023
Activități pentru copiii cu ADHD
25/08/2023