Cadrele didactice sunt familiarizate cu copiii, cunosc particularitatile acestora de varsta si pot organiza procesul invatarii in functie de acestea. Pentru parinti este mai greu sa constientizeze fiecare etapa, iar cea mai mare greseala pe care o pot face este sa considere copilul un adult in miniatura.
Care sunt asadar particularitatile de dezvoltare ale copilului de varsta scolara mica?
Fizic, mintal si emotional, fiecare copil parcurge o serie de stadii, iar etapa scolara mica (6-10 ani) nu face exceptie. In aceasta etapa invatarea devine tipul fundamental de activitate, exista progrese mari in procesele psihice si copilul constientizeaza ca invata.
Dezvoltarea fizica
La 6, 7 ani procesul de crestere se tempereaza, apare dentitia permanenta si concomitent se intensifica osificarea toracelui. Refacerea psiho-fizica este rapida , copilul este mai indemanatic si mai agil.
Dezvoltarea psihica
Transformarile nu se apar atat de pregnante ca in perioada prescolara, dar asta nu le face mai putin importante. Copilul are un simt critic mai ascutit, nu mai este atat de spontan, jocul se axeaza pe respectarea regulilor in jocul colectiv.
Copilul este mai expansiv, instabil motric, se supara repede si este euforic. Incadrarea in scoala antreneaza cognitia, memoria si atentia.
Un stadiu la fel de important este achizitia scris-cititului si are loc in 3 etape succesive.
- Etapa preabecedara, cand se identifica sunetele ca elemente componente ale cuvintelor
- Etapa abecedara consta in diferentiarea sunetelor de corespondentele lor grafice
- Etapa postabecedara, cand se consolideaza simbolistica implicata in alfabet , scrierea si citirea cifrelor.
In plan psihoafectiv apare nevoia de de spatiu intim, in care se accepta numai persoanele apropiate, spatiu personal , in care intra relatiile cu colegii si spatiul oficial, al ierarhiilor, al relatiilor dintre invatator si elev.
La nivelul gandirii apare spiritul critic logic si operarea cu reguli, operatii si algoritmi operativi. Se acumuleaza informatii si se stimuleaza gandirea divergenta.
Invatarea evolueaza si ea treptat, folosind initial preponderent memoria, informatiile fiind progresiv clasificate. Se solicita recunoasterea si ulterior reproducerea.
Motivatia catre invatare apare initial ca raspuns la cerintele din exterior, ulterior copilul rezoneaza si cu relatiile cu colegii, aparand cooperarea si competitia. Aceste motive pot intretine o invatare preferentiala, care stimuleaza interesele copilului.
In invatare apar succese si esecuri, care au un rol important. In sens pozitiv, ele il pot ajuta pe copil sa constientizeze startegiile utilizate pentru a ajunge la aceste consecinte, ofera incredere si satisfactie. Esecul pe de alta parte, daca nu este perceput ca o cale de a invata, are un puternic impact demotivant.
Limbajul este dezvoltat si continua sa se imbogateasca la nivel de vocabular, debit si extinderea cunostintelor despre prefixe, sufixe si chiar reguli gramaticale.
Toate aceste schimbari au in rol important in procesul de adaptare la viata de scolar, la care se adauga capacitatile de care dispune elevul, atitudinea parintilor si relatia cu invatatorul/invatatoarea, ca reprezentatnt al societatii.
Structurile de personalitate evolueaza si ele sub influenta invatarii si a mediului scolar. Copilul dezvolta interese mai conturate si dezvolta aptitudini necesare pentru a obtine rezulltate. Se dezvolta relatiile cu colegii, iar relatia cu familia este raportata la relatiile colegilor cu familile acestora.
Relatia cu familia modeleaza constiinta de sine, tensiunea in familie cauzeaza sentimente de inferioritate si vinovatie, pe cand un climat cald ajuta in dobandirea unui echilibru si realizarea unei adaptari optime, care se remarca prin reducerea dependentei de familie si cresterea interesului pentru activitati care sa vina in sprijinul adultilor.
Adaptarea la scoala presupune acumularea de cunostinte noi, colaborare, competitie si reguli implicate in activitate. In viata copilului intervine un adult, altul decat membrii familiei, iar in clasa climatul afectiv este neutru, copilul isi castiga statutul, este teoretic egalul colegilor. Lumea lui capata un alt contur, mai aproape de imaginea reala.
De importanta maxima in adaptare la viata de scolar sunt relatiile cu parintii, atitudine lor fata de procesul educativ, dar si relatia cu invatatorul/invatatoarea. Relatiile calde, de acceptare, au efecte pozitive, pe cand controlul exagerat sau indiferenta au efecte negative.
Parintii trebuie sa exercite un control lejer, echilibrat si constant, cu atentie sa nu creeze dependenta. Ostilitatea induce teama, timiditate, incredere redusa in fortele proprii.
Imaginea de sine a copilului, asa cum este modelata in familie, capata consistenta in scoala. O parere buna despre sine detrmina cautarea unui statut mai bun, a rezultatelor bune, pe cand o imagine negativa cauzeaza anxietate, lipsa de comunicare si implicare a copilului.
Scoala inseamna multe modificari in viata copilului: o alta rutina, relatii noi, reguli noi. Copilul care pana mai ieri se manifesta spontan, se regaseste acum in situatia de a se manifesta controlat, de a sta in banca. Toate achizitiile varstei ii permit sa se acomodeze, insa are nevoie de ingrijire, orientare si ocrotire, atat din parte parintelui, cat si din partea invatatoarei.
Cum poate ajuta parintele?
Vorbiti despre scoala ca si cum este ceva important, dar pastrati o lejeritate. Copilul trebuie sa se simta mandru ca este un viitor scolar, nu stresat de calificative si teme.
Discutati despre noua rutina, cumparati si organizati rechizitele impreuna, vorbiti despre cat de multe va invata si cum il vor ajuta.
Chiar daca poate nu cunostreti inca prea multe despre invatator/invatatoare, zugraviti mereu o imagine pozitiva a acestei persoane care va ocupa un rol central in viata copilului.
Colaborati cu cadrul didactic si aveti incredere in acesta. Orice neliniste legata de acul didactic nu se discuta in fata copilului
Iar cand va incepe scoala, aratati-va interesat de cum se simte copilul, mai degraba de ce a facut acolo.
Mai important, nu ignorati rezultatele bune, atunci cand ele devin o obisnuinta. Acest comportament al parintelui este puternic demotivator, copilul neavand maturitatea de a intelege initial de ce si pentru cine invata si va prelua mesajul ca oricat se straduieste nu este suficient.
Nu uita ca este inca un copil, chiar daca a inceput scoala. Jocul este inca o parte importanta in viata copilului si inca un foarte bun instrument de invatare.
Bibliografie
Schiopu, U., Verza,E.,Psihologia varstelor. Ciclurile vietii (1995).Bucuresti, EDP
Neagoe, M., Iordan, A.D., Psihopedagogia adaptării şi problematica anxietăţii şcolare, Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti, 2002
Florentina Ciuperca – Psihopedagog si consilier dezvoltare personla
