Viața nu vine niciodată fără provocări și suntem oameni, este perfect normal să nu fim pregătiți să le trăim sau să le simțim pe toate. Emoțiile sunt complexe, tocmai pentru că fac parte din noi. Psihologia încetează să mai fie un subiect tabu cu cât lumea evoluează și oamenii încep să fie mai atenți la nevoilor lor. Chiar este privit ca un pas spre dezvoltare personală, exact așa cum ar trebui. Când corpul dă semne că ceva este greșit sau doare, știi că este timpul să te îndrepți către un medic. Totuși, cu emoțiile ce faci și când ai nevoie de un psiholog?
Psiholog vs Psihoterapeut și cui te adresezi
Înainte de a intra în subiect, este important să reamintim diferența dintre psiholog și psihoterapeut, pentru că știm că mereu apare o confuzie între termeni.
Psihoterapeutul te ajută să îți înțelegi emoțiile și să le gestionezi, să poți trece peste obstacolele cu care te confrunți astfel încât să îți îmbunătățești calitatea vieții. Psihologul, pe de altă parte, se axează pe înțelegerea cauzelor, descoperirea modului în care funcționezi prin teste, evaluări asupra personalității, abilitățile sociale și cognitive, emoțiile și nu numai, însă nu întotdeauna are specializarea necesară pentru a te ajuta pe o durată lungă.
Așadar, în cazul în care te confrunți cu o probleme cu simptome clinice puternice, care îți afectează calitatea vieții, primul drum este la psiholog pentru identificarea cauzelor și pentru atenuarea acestora. Totuși, pentru remedierea problemelor și pentru a-ți forma o relație mai bună cu tine, psihoterapeutul te poate ajuta pe termen lung.
Beneficiile mersului la psiholog
Warren Buffet spunea că cea mai bună investiție pe care poți să o faci este în tine și sunt complet de acord. Trebuie să fim atenți la corpul nostru, la emoțiile noastre, la cum ne simțim și să înțelegem că nu este o rușine să cerem ajutorul. Totuși, haideți să vedem care sunt beneficiile mersului la psiholog:
-
- Îmbunătățirea bunăstării mentale și emoționale: Un psiholog te poate ajuta să îți înțelegi și să îți gestionezi mai bine gândurile, sentimentele și comportamentele.
- Creșterea conștientizării și înțelegerii de sine: Un alt avantaj este faptul că în cadrul ședințelor te poți cunoaște și poți înțelege mai bine care sunt experiențele prin care treci și care este impactul lor asupra ta. Tot acest proces crește gradul de conștientizare al sinelui și de înțelegerea lui. În plus, testele folosite în cadrul evaluării te ajută să ai o imagine mai amplă asupra a cine ești.
- Asistență pentru mecanisme sănătoase de coping și rezolvarea problemelor: În situații de criză reacționăm impulsiv, iar conflictele cu noi și cu cei din jurul nostru pot prinde un contur care să dăuneze. De la individ la individ, nivelul de energie folosit în astfel de momente diferă, iar impactul poate genera un stres suplimentar. Asistența psihologului te poate ajuta în dezvoltarea unor mecanisme sănătoase de coping mai sănătoase pe termen scurt pentru a gestiona și a rezolva conflictele.
- Ameliorarea simptomelor afecțiunilor de sănătate mintală: În cazul afecțiunilor precum depresia, PTSD, anxietatea dar nu numai, simptomele pot fi provocatoare și se pot accentua până în momentul în care ne afectează complet starea și comportamentul. În astfel de situații, ajutorul unui psiholog este important întrucât te poate ajuta să gestionezi aceste simptome și să îți reîmbunătățești calitatea vieții.
Pe lângă aceste beneficii care au ca scop să te alinieze cu tine, totodată vizita la psiholog este utilă și necesară și în cazul obținerii anumitor avize, fie pentru locul de muncă, fie pentru obținerea adeverinței conform căruia ești apt pentru a conduce, dar nu numai.
Ce este important
Pentru că mentalitatea care a fost asociată cu o vizită la cabinetul unui psiholog nu a fost cea mai potrivită de-a lungul timpului, înțelegem de ce unii oameni pot fi reticenți la început. La cabinet nu vii doar când ești nebun, ci vii când simți că ești copleșit de o decizie, când starea ta de bine este afectată… când simți că ai nevoie de ajutor. Totuși, nu lăsa lucrurile să se agraveze până a face acest pas. Este în beneficiul tău să primești suport și ajutor specializat cât mai rapid.
Toate informațiile sunt confidențiale, așadar nu ai motive să te îngrijorezi că discuțiile pe care le ai cu psihologul vor părăsi cabinetul. Nimeni nu citește minți și deși testele de evaluare sunt un instrument indispensabil, este important să comunici relaxat și să fii sincer în discuțiile cu psihologul pentru a primi ajutorul de care ai nevoie. Este un proces care implică ambele părți.
O ședință la psiholog nu ia durerea. Nu există o baghetă magică pentru așa ceva. Construiește-ți așteptări realiste și comunică deschis cu psihologul pentru a înțelege procesul. Nu-ți fie frică să pui întrebări. Sigur vor apărea. Este normal să construiți o relație bazată pe încredere și onestitate.
Nimeni nu te judecă! Pentru că poate faci parte din generația care a fost crescută cu vorba tăiată din popor că rufele nu se spală în public și mai bine ții pentru tine, vreau să îți transmit că la psiholog nu trebuie să vii cu frică. Nimeni nu te judecă, nu primești o etichetă. Sinceritatea și disponibilitatea ta emoțională sunt factori importanți în calitatea și efectul pe care ședințele le vor avea asupra ta.
Asigură-te că există compatibilitate între tine și psiholog. În cazul în care nu rezonați, acest lucru poate scădea din eficiența ședințelor pe care le parcurgeți împreună.
Dacă simți că a venit momentul să faci un pas înainte, un pas pentru tine, suntem aici să te ascultăm și să te ajutăm.
Surse foto: pexels.com si pixabay.com
Articole asemanatoare
07/10/2024
Provocările adolescenței la fete
02/10/2024
Hai să ne distrăm împreună!
05/09/2024
Back to school!
11/03/2024
Criza de furie (tantrum) la copii
27/02/2024
Sfaturi pentru părinți cu copii cu ADHD
05/12/2023
Activități pentru copiii cu ADHD
25/08/2023