Alexandra Ion
Psihopedagog special, Terapeut TSA
Dezrobirii, nr. 46
DESPRE MINE
Ion Alexandra, este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației din București, specializarea fiind Psihopedagogie Specială, la Universitatea din București, finalizând și cursurile de Master din cadrul Universității București specializarea Consilierea Educațională și Vocațională.
În anul 2018, Alexandra a început să activeze în cadrul asociației “ Letiția punte între lumi “, fiind psihopedagog, logoped și shadow.
Aceasta a participat la numeroase cursuri de formare profesională psihologică fiind la curent cu noile metode de intervenție terapeutică.
Alexandra este o persoană veselă, ludică, creativă, empatică dobândind capacitatea de a trece peste orice fel de obstacol, fiind o persoană calmă, organizată, optimistă.
Alexandra deține o experiență de peste 6 ani în domeniul terapiei și logopedie.
Alexandra a participat la cursuri de formare în cadrul centrului Help Autism, Asociația Logopezilor din România, activități practice din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie “Profesor Doctor Alexandru Obregia.
Alexandra este titular cu drept de liberă practică codul personal de indentificare fiind 33125.