All for Joomla All for Webmasters

People Develop Center - Centru de Psihoterapie si Logopedie

Separarea in cuplu in limbajul copiilor

Desi atat de stigmatizante pentru unii, divortul sau separarea intr-un cuplu capata o pondere din ce in ce mai ridicata in vremurile noastre in comparatie cu perioadele trecute. Unul dintre motive ar fi faptul ca notiunea de cuplu traditional, legat pe veci, a inceput sa se perimeze, trecand in desuetudine. Nu mai e la moda sa ai un singur partener toata viata, tentatiile sunt multe si variate, dorinta de noutate, nestavilita, si imaturitatea psihica dintre parteneri, catalizatoare pentru astfel de rupturi. Nimeni nu se mai mira cand cuplurile se fac sau se desfac in mod sezonier, cu o simplitate dezarmanta.

Dar lucrurile se complica cand la mijloc este vorba de
un copil.

Ce facem cand suntem impartiti intre vointa altruista de a-i da copilului ce e mai bun pentru crestere si educatie si dorinta egoista de a iesi dintr-o relatie cu care nu mai rezonam?

Orice am alege, evident consecintele sunt neplacute si chiar traumatiz
ante, pentru noi si pentru ceilalti. Si atunci mergem pe varianta celui mai mic rau posibil.

Intr-o familie in care parintii traiesc intr-o permanenta stare conflictuala, de neintelegere, copilul resimte o vadita amenintare la propria sa unitate si coeziune interna. Parintii pot alege sa traiasca asa, iar aceste neintelegeri sa se reflecte asupra buna starii psihice a copilului, sau pot alege sa diminueze tensiunile prin separare sau divort, dar expunandu-l la alte riscuri.

Daca insa decizia de separare/divort a fost luata (de unul dintre parinti sau de amandoi) atunci este momentul ca aceasta sa fie comunicata si copilului pentru a-i facilita asimilarea acestui fapt dureros. E dificil de spus ca poti “indulci” trauma unui divort pentru un copil, dar parintii au primordial aceasta datorie fata de el.

Francoise Dolto era de parere ca “divortul legalizeaza starea de neintelegere si conduce spre o eliberare din atmosfera de disputa, ca si spre un alt statut pentru copii”. Copilului trebuie sa i se explice ca exista o diferenta intre angajamentele reciproce ale parintilor unul fata de celalalt si angajamentele acestora fata de copil.

Divortul, chiar daca inseamna o anulare a angajamentelor din cuplu, nu presupune in niciun caz o anulare a responsabilitatii asumate fata de copil.

Divortul nu trebuie sa fie misterios sau sa se desfasoare pe ascuns de copil, nici sa para o “murdarie” sau o “rusine”. Aceasta decizie de separare este bine sa fie verbalizata de catre parinti, sa fie tradusa in cuvinte, nu pusa la pastrare insidios, sub forma unor stari negative inexprimabile intre parinti. Orice aspect nespus creaza angoase inutile copilului, el ajungand sa creada in propria vinovatie si contributie la separarea parintilor.

Copilul trebuie sa inteleaga ca daca parintii nu se mai iubesc, asta nu inseamna ca iubirea lor pentru el a luat sfarsit. Este de dorit ca parintii sa ii explice, fiecare in parte, ca nu regreta casnicia sau aparitia copilului si daca lucrurile nu mai functioneaza la fel de bine cu siguranta nu este din cauza lui.

In “Tratatul de psihiatrie psihodinamica”, Gabbard aprecia ca pierderea unui parinte in timpul copilariei creste semnificativ probabilitatea dezvoltarii depresiei majore in viata de adult. Efectul pierderii, datorate separarii permanente, a fost mai izbitor decat efectul pierderii cauzate de moarte, la fel ca si pierderea inainte de varsta de 9 ani comparativ cu pierderea in copilaria mare sau adolescenta.

Remediul ar fi ca aceasta separare sa nu imparta transant si dramatic in ochii copilului “parintele continuu”(cel la care copilul va ramane in grija, de obicei mama) de “parintele discontinuu”(cel care va avea drept de vizita, de obicei tata). Pe cat posibil parintele discontinuu e bine sa ramana o prezenta constanta in viata copilului, iar parintele continuu sa ii inlesneasca accesul acestuia ori de cate ori copilul isi doreste.

In practica insa se intampla nenumarate situatii in care, daca unul dintre parteneri a parasit cuplul conjugal, celalalt il discrediteaza in ochii copilului sau ii taie caile de comunicare cu acesta, netinand cont de interesul sau major, ci doar de rezolvarea unor orgolii personale. De altfel tot mai multe cazuri de divorturi cu incredintare de minori se intind nepermis de mult sub aspectul duratei, datorita inversunarii vindicative a tatalui de a nu lasa copilul in grija mamei.

Care ar fi cateva sugestii utile pentru a face divortul mai gestionabil copilului?

– Copilul sa ramana in spatiul unde parintii au fost impreuna, pentru a se asigura astfel continuumul corpului si al afectivitatii sale (sa isi pastreze casa in care a crescut si scoala unde a invatat)

– Copilul sa stie ca parintii sai, desi separati, nu sunt niste persoane singure sub aspect social si sexual, ca sunt inconjurati de rude si prieteni, ca el insusi apartine familiilor pe cele doua linii de descendenta.

“Nimic nu este mai teribil pentru copii decat o mama care le-ar putea spune: am sacrificat totul pentru voi”, spunea Francoise Dolto. Copilului ii face bine, pentru autonomia si independenta sa, sa existe un nou partener al parintelui cu care sta care sa ii cenzureze relatia de intimitate totala cu acesta si care sa ii permita traversarea sanatoasa a complexului lui Oedip.

– Copilul sa aiba contacte regulate cu parintele de sex opus, vizite si telefoane, dincolo de programul artificial impus printr-o hotarare judecatoreasca. Din pacate sunt atat de multi tati care “uita” sa isi respecte programul de vizita sau care nici macar nu se obosesc sa iasa din cadrul rigid prevazut de instanta (se multumesc doar cu ce scrie pe hartie, nu se gandesc sa isi vada copilul si in afara celor 2 weekenduri pe luna sau in afara perioadelor de vacanta prestabilite)

– Plata pensiei alimentare ramane un subiect sensibil. Cand copilul este suficient de mare sa inteleaga isi va putea judeca parintele “discontinuu” daca acesta ii ofera lunar o suma derizorie sau, mai rau, nu ii ofera nimic. Dincolo de aspectul dramatic al lipsurilor financiare reale, a nu iti asuma material cresterea propriului copil, indiferent ca traiesti sau nu cu el, este unul dintre cele mai destructurante lucruri pentru acesta, alaturi de absenta efectiva a figurii parentale.

– A spune adevarul copilului despre separare, intr-o forma usor digerabila de catre acesta, presupune a-l valoriza si a ii respecta demnitatea. Indiferent cat de dureros este “spusul”, “nespusul” ramane inca si mai dureros prin incapacitatea de asimilare, integrare si elaborare a semnificatiilor divortului.

Consider ca daca parintii nu s-au mai regasit unul langa altul ca si cuplu, trebuie sa aiba macar maturitatea si responsabilitatea sa isi protejeze copilul afectiv si intelectual de ambitii personale sau orice alte tentative mai mult sau mai putin voluntare de a i face rau.

Related posts

Parintele perfect

Astazi, mai mult ca niciodata, parintii simt presiunea societatii sa performeze in aceasta calitate...

Cum sa ne eliberam de trecut

Metoda Constelatiilor familiale deja e cunoscuta si apreciata de majoritatea psihoterapeutilor, psihologilor si traineri-lor....

Demersul psihanalitic

  Totul incepe cu decizia…este o decizie aparent simpla, care insa ascunde o elaborare...

Rolul familiei

Rolul familiei în dezvoltarea copilului/adolescentului este vital. Pe lângă faptul că îi asigură toate...

Workshop Parenting

Workshop parenting Dificultatile parintilor in lumea copiilor. Va invit, cu drag, sa exploram impreuna...

Comments are currently closed.

Top