All for Joomla All for Webmasters

People Develop Center - Centru de Psihoterapie si Logopedie

Mecanismele de aparare si rolul lor

Freud este primul psiholog care a sesizat prezenta acestor mecanisme de aparare, pe care le numeste initial „masinarii” ce cuprind toate mijloacele utilizate de individ pentru a stapani, controla, canaliza pericolele interne si externe, atat la nivel constient cat si inconstient. Acesta considera ca oamenii au nevoie de aceste mecanisme pentru a se apara de un adevar greu de suportat atat fizic cat si psihic; poate fii vorba de un mediu familiar si social dificil sau un singur eveniment traumantizant.
Mecanismele de aparare apar la inceput ca adaptari sanatoase si creative ce lucreaza pe tot parcursul vietii pentru a proteja Eul de o amenintare, acestea avand multe functii benigne. Folosirea inconstienta a apararii apare atunci cand individual incearca sa isi mentina stima de sine sau pentru evitarea si gestionarea unui sentiment puternic ce este considerat amenintator.
Freud era de parere ca oamenii au nevoie de aceste mecanisme pentru a se proteja de imperfectiunile realitatii, considerand ca acestea au un scop adaptativ. Astfel, mecanismele de aparare sanatoase pot ajuta la mentinerea stimei de sine, anxietatii si frustrarii la un nivel potrivit fiecarui individ in parte.
Mecanismele de aparare sunt definite ca fiind: „mecanisme psihologice de care dispune persoana spre a diminua angoasa generata de conflicte interioare. In viata cotidiana aceste mecanisme de aparare functioneaza mai mult sau mai putin inconstient. Mecanisme de acest fel sunt, de exemplu, grimasele scolarului care isi imita invatatorul: identificandu-se cu acesta din urma, el dedramatizeaza situatia si isi stapaneste anxietatea. Exista un mare numar de mecanisme susceptibile de a „proteja Eul” impotriva exigentelor instinctelor, reducand tensiunile, dar nu au toate aceeasi valoare adaptativa. Refularea va avea drept functie reprimarea unei tendinte periculoase (agresivitatea, sexualitatea), respingand-o in afara campului constiintei; sublimarea, dimpotriva, va transforma impulsia in activitate apreciata din punct de vedere social (agresivitatea devine spirit al competitiei sportive, de exemplu). Au fost descrise si alte procedee de aparare: fantazarea, negarea realitatii, identificarea cu agresorul, retractia Eului, rationalizarea, regresiunea, formatia reactionala, izolarea, anularea retroactiva, proiectia, introiectia, autoagresarea, transformarea in contrariu.” (Dictionar de Psihologie LAROUSSE,1998, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti)
Fiecare dintre noi are diferite mecanisme de adaptare, ce isi fac aparitia in momente solicitante; acestea nu sunt constiente sau voluntare, ele iau nastere dintr-o nevoie a individului, fara ca acesta sa abia vreun control. Practic acestea distorsioneaza imaginea realitatii pentru a fi mai usor de inteles si de acceptat.
Cea mai lunga si ampla lista cuprinde 39 de mecanisme de aparare, insa psihiatria dinamica propune o clasificare diferita. Nancy McWilliams afirma ca “odata cu dezvoltarea teoriei clinicii psihanalitice, s-a impus tot mai mult distinctia dintre apararile arhaice si cele mai mature, primele fiind caracterizate prin evitarea psihica sau distorsionarea radical a evenimentelor perturbatoare ale vietii, iar cele din urma presupunand mai mult un fel de acomodare la realitate.” (Nancy McWilliams, (2014), Diagnosticul psihanalitic. Structuri de personalitate revelate în procesul clinic)
In DSM-V (2013) mecanismele de aparare sunt definite ca: “Mecanisme ce mediaza reactia individului la conflictul emotional si stresorii externi. Unele mecanisme de aparare sunt aproape invariabil maladaptative (proiectia, clivajul, trecerea in act). Altele (reprimarea, negarea) pot fi atat adaptative cat si maladaptative, depinzand de gravitatea, inflexibilitatea si contextual in care aceste se manifesta.”
Astfel, apararile pot fi impartite in doua categorii:

I. MECANISME DE APARARE PRIMARE/IMATURE – ce implica granitele dintre self si lumea externa:
– Retragerea extrema – reprezinta retragerea intr-o stare diferita de constienta, la copii apare ca lume/personaj fantasmat fiind un raspuns protector automat si la adulti se poate observa o retragere din mediul social si diminuarea relatilor interpersonale. Tot aici pot aparea inclinatii catre consumul de substante chimice pentru alterarea constientei
– Negarea – apare ca un prim raspuns la orice catastrofa si reprezinta refuzul de a accepta ca se intampla anumite experiente neplacute; are ca scop gestionarea greutatilor, de a face viata mai putin neplacuta si poate duce la actiuni eficiente in zacuri de criza sau urgente, insa folosita in exces poate avea rezultate inverse ducand la o negare a limitelor proprii. “Este un concept de semnificatie singular programelor de 12 pasi sau a altor demersuri care incearca sa confrunte oamenii cu propriul lor uz al acestei aparari si deci, sa-i ajute sa iasa din orice fel de iad a fost creat” (N. McWilliams)
– Controlul omnipotent – este reprezentat de sentimentul de putere, impresia capacitatii de a influenţa împrejurările. Acest mecanism contribuie la menţinerea stimei de sine, la sentimentele de competenta si eficienta, cat si in exercitarea vointei, insa poate conduce individual catre un comportament manipulativ, antisocial si chiar psihopatic.
– Idealizarea extremă și devalorizarea – nevoia de a idealiza ramane nemodificata din copilarie, astfel individul atribuie calitati perfecte altora (in iubirii – pentru a nu fi dezamagit; in narcissism – pentru diminuarea rusinii sau supraestimarea propriului sine.). Reversul inevitabil al idealizarii fiind acela de devalorizare a celor din jur in vederea mentinerii sentimentului propriei valori.

– Proiectia, introiectia si identificarea proiectiva :

Proiectia – este procesul prin care propriile continuturi psihice sunt atribuite altcuiva. Acest mecanism reprezinta baza pentru empatie, insa folosirea predilecta a acestuia poate duce la un caracter paranoid al individului.
 Introiectia – este procesul prin care individual isi creaza o imagine a unei alte persoane. Reprezinta o identificare cu cei semnificativi ce poate deveni problematica in urma unor relatii peste care nu se poate trece (lipsa procesului de doliu). Prezinta predispozitii caracteriologice catre sadism si explozivitatea
 Identificarea proiectiva – proiectia proprie asupra altcuiva astfel incat il distorsioneaza masiv, reprezinta o fuziune a proiecţiei și a introiecţiei. Sunt patologice identificările isterice, cele melancolice si cele delirante
– Clivajul – compartimentarea trairilor, scindare, individul se confrunta cu contradictii in comportament, gandire sau afect pe care le trateaza ci indiferenta sau negare. Pericolul sta in distorsiunea realitatii, subiectul psihotic pierde capacitatea de a diferenţia obiectele bune de cele rele în starea confuzională
– Somatizarea – conversia stărilor emoţionale in simptome fizice, sistemul imunitar cedeaza in fata supraincarcarii emotionale, astfel individul isi concentreaza atentia asupra problemei fizice
– Punerea defensiva in act ( Acting- out) – punerea in actiune in mod impulsiv a unei dorinte/fantasme inconstiente, sau a ceva ce nu poate fi definit prin cuvinte. Apare ca o modalitate de a evita afecte dureroase si este cel mai des intalnit la personalitatile antisociale si impulsive. Transpunerea in act a dependentei psihologice este intalnita in adictii (devenita astfel dependenta de substanta)
– Sexualizarea (Instinctualizarea) – atribuirea unei semnificatii sexuale unui obiect sau comportament, cu intentia inconstienta de a converti teroarea, durerea sau alta senzatie coplesotoare in excitatie. La acest mecanism exista diferente intre sexe, barbatii sexualizand cu usurinta agresinea, iar femeile fiind mai apte sa sexualizeze dependenta
– Disocierea extrema – reprezinta distrugerea sentimentului de continuitate individual pe planul identitatii, memoriei, constiintei sau perceptiei, fiind o reacţie normală la trauma, persoana cauta sa mentina o iluzie a controlului psihic in fata acesteia. Subiectul poate uita un aspect al propriei personalitati.

II. PROCESE DEFENSIVE SECUNDARE/MATURE – ce implica granitele interne, dintre Eu si SupraEu sau Sine sau dintre observarea si trairea unor parti din Eu:
– Refularea – esenta acestui mecanism este uitarea motivata sau ignorarea. Ea este asociata cu stari interne, astfel apare respingerea in inconstient a unor impulsuri, reprezentari sau idei inacceptabile care se mentin active, ramanand totusi inacceibile constientului
– Regresia – revenirea inconstienta la o faza anterioara de dezvoltare in fata unui pericol ce provoaca angoasa sau frustrare, aici pot aparea moduri de aparare mai primitive. Regresia topica este atunci cand visezi pentru a evita o realitate dureroasa, iar in cea temporala se acorda atentie speciala unor perioade anterioare
– Intelectualizarea – cramponarea intr-o teorie particulara pentru a explica un comportament, astfel se recurge la gandire abstraca si excesiva pentru a evita angoasa sau conflictul. Aceasta apare in situatii dramatice in care subiectul nu face fata situatiei si intelectualizează afectele, recurge la capacitatile intelectuale in vederea dominarii situatiei
– Rationalizarea – reprezinta justificarea logica ce camufleaza un comportament, o atitudine sau credinte inacceptabile, pastrand astfel ascunse adevaratele motive din spatele acestora. Se gasesc practice scuze pentru a te elibera de tensiune in urma negarii unei realitati
– Moralizarea – este o transformare inconstienta a impulsului in datorie morala. Aceasta este ruda cu rationalizarea si poate fi privita ca o versiune avansata din punct de vedere al dezvoltarii a clivajului Insa recurgand la principiile Eului evoluat, capabil sa simta sentimentele amestecate, Supraeu rigid
– Compartimentalizarea – inhiba capacitatea de a face conexiuni intre cognitiile incompatibile, astfel permite ca două situatii aflate in conflict sa coexiste fara a se sesiza contradictia.
– Anularea retroactiva – poate fi considerata succesorul controlului omnipotent si reprezinta efortul inconstient de a contrabalansa un afect. Practice individul se opune constiintei, sau in urma comportamentului rusinos sau agresiv anterior incearca negarea, elaborarea si clarificarea printr-o actiune opusa sau autopedepsire
– Intoarcerea catre propria persoana – poate fi considerata o metoda mai matura a introiectiei. Acest mecanism reprezintă redirectionarea atitudinilor negative, furiei, suparari fata de o persoana, catre sine
– Deplasarea – presupune redirecţionarea sentimentelor fata de un obiect catre un altul ce are trasaturi asemanatoare primului. In cazul dezvoltarii fobiilor, subiectul foloseste deplasarea anxietatii de la o arie tensionata la un obiect anume care simbolizeaza fenomenul temut
– Formatiunea reactionala – inseamna a transforma un afect, o dorinta sau un impuls in opusul sau, acest mecanism apare pentru a nega ambivalenta. Aceasta poate fi benefica in situatii competitive, unde apar si sentimente de ura cat si admirative. In aceasta situatie individual nu accepta dualitatea unui sentiment si considera valabila doar o extrema
– Transformarea in contrariu – presupune transformarea pasivitatii in activitate, controland astfel momentul producerii propriei dependete, victimizari sau satisfactii. Este punerea in act a unui scenariu care schimba pozitia cuiva din subiect in obiect sau viceversa.
– Identificarea – internalizarea calitatilor unei alte persoane din dorinta de a semana cu aceasta. Identificarea cu fantasma sau cu dorinte parentale constiente sau inconstiente duc la punerea in act a unor atitudini ale eroului favorit sau ale dorintelor parintilor. Poate fi vorba de o identificare cu victima sau cu agresorul, situatie in care subiectul cauta sa fie victima sau devine chiar el agresor
– Sublimarea – reprezinta un mod de a privi diferitele tendintele individuale, fiind o rezolvare creative si acceptabila social a conflictelor dintre impulsurile primitive si fortele inhibitoare
– Umorul – implica gasirea unor elemente comice sau ironice in situatii dificile, astfel subiectul reduce, se distanteaza si capata un grad de obiectivitate fata de evenimentele neplacute. Individul obisnuieste sa glumeasca pe seama unui incident nefast, pentru a evita sa se gandeasca la sentimentele neplacute.

Andreea Roman
Psiholog, Consilier vocational si de dezvoltare personala

Related posts

Parintele perfect

Astazi, mai mult ca niciodata, parintii simt presiunea societatii sa performeze in aceasta calitate...

Cum sa ne eliberam de trecut

Metoda Constelatiilor familiale deja e cunoscuta si apreciata de majoritatea psihoterapeutilor, psihologilor si traineri-lor....

Demersul psihanalitic

  Totul incepe cu decizia…este o decizie aparent simpla, care insa ascunde o elaborare...

Rolul familiei

Rolul familiei în dezvoltarea copilului/adolescentului este vital. Pe lângă faptul că îi asigură toate...

Workshop Parenting

Workshop parenting Dificultatile parintilor in lumea copiilor. Va invit, cu drag, sa exploram impreuna...

Comments are currently closed.

Top